Romaningermania.ro le oferă românilor care intenționează să vină la muncă în Germania câteva prețuri medii orientative ale chiriilor din cele mai importante orașe germane.
Vă prezentăm, în continuare, topul orașelor germane cu cele mai scumpe chirii și vă dăm câteva idei cu privire la locul unde să căutați pe Internet locuințele convenabile pentru bugetul dumneavoastră.
Trebuie să precizăm că în Germania, ca și în România, chiriile variază foarte mult nu numai de la un oraș la altul, ci și în același oraș, de la un cartier la altul. De aceea subliniem încă o dată că prețurile prezentate mai jos sunt unele medii și estimative. În funcție de cartierul ales, ele pot fi mai mari sau mai mici comparativ cu valoarea oferită de noi. Pot exista, de asemenea, diferențe importante între zonele aceluiași cartier. În general, zonele cu infracționalitate mai ridicată, cu mulți imigranți, cu școli mai slabe sunt mai ieftine decât zonele sigure și selecte.
Cele mai mari chirii din Germania sunt în München, Frankfurt am Main și Hamburg, potrivit unui top alcătuit de immowelt.de. Urmează alte trei orașe cu chirii scumpe, respectiv Stuttgart, Düsseldorf și Köln. În majoritatea marilor orașe, chiriile au mai crescut cu câteva procente față de 2012. Capitala Germaniei, Berlin, este abia pe locul șapte în clasamentul realizat de sursa menționată, însă a înregistrat cea mai mare creștere a chiriilor față de 2012: 11%.
Într-un alt clasament prezentat pe un alt site, care are în vedere datele pentru al treilea trimestru din 2013, clasamentul se schimbă puțin, Stuttgart fiind pe locul 3 și Hamburg pe locul 4 (chiria netă pe metrul pătrat este trecută în reprezentarea de aici).
Baza de comparație între orașe este chiria netă (“Nettokaltmieten”) pe metrul pătrat din primul trimestru al anului 2013, față de aceeași perioadă a anului precedent. Despre “Nettokaltmieten” noi am mai scris și puteți afla detalii făcând click aici.
München: cel mai scump oraș
Orașul München, capitala Bavariei, o regiune a Germaniei foarte iubită de români, rămâne și în 2013 pe primul loc în ceea ce privește nivelul chiriilor, cu 14,20 euro pe metrul pătrat (în creștere cu 7% față de 2012), potrivit site-ului imobiliar immowelt.de, care a comparat chiriile din 14 mari orașe din Germania. Acest top îl puteți vedea, detaliat, făcând click aici.
Cu alte cuvinte, pentru un apartament de 50 de metri pătrați (clasica locuință de două camere, care seamănă cu cea din România) chiria medie va fi de 710 euro pe lună.
În topul chiriilor urmează Frankfurt am Main și Hamburg.
Stuttgart, Düsseldorf, Köln, Berlin, Nürnberg, Hannover, Bremen și Dresda sunt orașe ceva mai ieftine. Pe ultimele locuri în top se află Essen, Dortmund și Leipzig, cu chirii mai suportabile, la același nivel cu cele din cartierele medii din București.
În majoritatea orașelor germane, chiriile au crescut în 2013, comparativ cu 2012, cu procente cuprinse între 1 și 8%. Excepție face Berlinul unde, după cum am arătat, o locuință cu chirie s-a scumpit cu 11%. Au existat însă și excepții de la această evoluție ascendentă. În Düsseldorf nivelul chiriilor a rămas în 2013 la fel ca în 2012, în timp ce în Hamburg și Essen s-a înregistrat chiar o scădere cu 1% a chiriilor.
Orașul |
Chiria medie pentru o locuință de 50 de metri pătrați |
Evoluția chiriei în 2013, comparativ cu 2012 Sursa: http://www.finanzen.net , care citeaza immowelt.de |
München |
710 euro |
creștere cu 7% |
Frankfurt am Main |
640 euro |
creștere cu 4% |
Hamburg |
545 euro |
scădere cu 1% |
Stuttgart |
535 euro |
creștere cu 2% |
Düsseldorf |
485 euro |
stagnare |
Köln |
480 euro |
creștere cu 1% |
Berlin |
420 euro |
creștere cu 11% |
Nürnberg |
410 euro |
creștere cu 4% |
Hannover |
350 euro |
creștere cu 3% |
Bremen |
350 euro |
creștere cu 6% |
Dresda |
345 euro |
creștere cu 7% |
Essen |
315 euro |
scădere cu 1% |
Dortmund |
290 euro |
creștere cu 4% |
Leipzig |
275 euro |
creștere cu 8% |
Cum aflăm nivelul chiriilor reale, pe cartiere?
În tabelul de mai sus a fost calculată media pentru fiecare oraș în parte, însă, așa cum am arătat, diferențele dintre cartiere sau chiar între zone ale aceluiași cartier sunt foarte mari. Pe Internet poate fi descoperit nivelul chiriilor pe cartiere și pe orașe, în ordine alfabetică. Sunt cuprinse în statistici chiar localități mai mici și sate care intră în componența zonelor metropolitane ale marilor orașe, mult mai ieftine. Din aceste localități mici se poate face naveta lejeră cu mașina în orașele de reședință.
Pentru a afla alte prețuri orientative pentru chirii, faceți click aici.
Dacă nu doriți să căutați în întreaga listă, puteți căuta pe google.de, folosind cuvintele-cheie: wohnungsboerse.net mietspiegel mietpreise, la care adăugați orașul, localitatea sau numai cartierul care vă interesează.
Un asemenea tablou al prețurilor chiriilor este important nu doar pentru a ști care este nivelul corect al chiriei, ci și cum este cotată o zonă sau alta. Trebuie să știți că o zonă bună are școli mai bune pentru copiii dumneavoastră, infracționalitate mai scăzută și mai puțini imigranți.
Pentru München, de pildă, o asemenea detaliere a nivelului chiriilor o puteți găsi făcând click aici. Tabloul chiriilor pe cartiere, pentru Frankfurt am Main, îl găsiți aici. De asemenea, pentru Hamburg, puteți face click aici.
Cum puteți să vă feriți de țepe?
Corectitudinea chiriei care v-a fost solicitată de proprietar poate fi verificată, contra cost, de către marile agenții imobiliare germane, care au portaluri specializate de consultanță pentru clienți.
Dacă doriți să știți dacă nivelul chiriei plătite de dumneavoastră este potrivit pentru zona respectivă, adică dacă proprietarul nu vă cere mai mulți bani decât ar merita locuința, puteti verifica acest lucru făcând click aici.
Intrând pe acest site, completați apoi formularul (adresa dvs. din Germania, chiria actuală – “Nettokaltmieten”, numărul de camere, câți metri pătrați are locuința, ce tip este aceasta – casă sau apartament, starea în care se află – nouă, renovată, cu balcon, cu terasă și/sau beci). Însă trebuie să știți că verificarea corectitudinii proprietarului vă costă. Tariful este de 9,95 euro pentru a verifica chiria de la o singură locuință, 17,95 euro pentru verificarea mai multor locuințe (fără ca numărul lor să fie îngrădit; puteți accesa portalul într-un termen de 30 de zile) sau 29,95 euro, pentru a verifica chiria de la câte locuințe vreți (într-un termen de 90 de zile).
Dacă nu sunteți dispuși să plătiți consultanța, puteti face singuri cercetări pe Internet, căutand pe “google.de”, așa cum am arătat anterior. Mai departe, acolo găsiți diverse ramificații pe site-uri și anunțuri imobiliare. Cu ajutorul Internetului (anunțuri, articole, rezultatele unor studii privind piața imobiliară) sau citind anunțurile din ziare ori apelând la agențiile de profil vă veți putea face o idee privind prețurile, pe zone, pentru orașul german în care locuiți deja sau în care vreți să veniți la muncă.
De asemenea, informațiile primite de la asociațiile chiriașilor, pe care le puteți identifica tot pe Internet, vă pot fi de mare ajutor.
Alte articole pe aceeași temă:
Cum se calculează întreținerea la bloc în Germania (Ce înseamnă “Warmmiete” și “Kaltmiete”?)
Cum să închiriezi o locuință în Germania?
Cum găsim cea mai potrivită locuință?
Asociațiile chiriașilor vă apără de lăcomia proprietarilor