Locuinţele pe apă din Hamburg sau viaţa la vitrină

Case la Eilbekkanal: cum e să te trezeşti cu lebedele-n dormitor?

În Hamburg, oraşul cu mai multe poduri decât Veneţia (peste 2.500) şi sute de canale, casele pe apă reprezintă o soluţie locativă inovatoare, de perspectivă, în condiţiile în care nu mai există teren pentru noi ansambluri rezidenţiale. Dacă treci dimineaţa pe lângă locuinţele plutitoare construite pe Eilbekkanal, poţi vedea lebedele pufoase cum vin la geamurile dormitoarelor, pândind trezirea locatarilor ca nişte credincioase vietăţi domestice. Din interiorul casei plutitoare, probabil că priveliştea este şi mai minunată. Cu atâtea fiinţe diafane care aproape că-ţi intră-n dormitor te poţi simţi deja în Rai, sub formă de esenţă împlinită a omului care ai fost. 

Seara, casele plutitoare au o cu totul altă faţă. Le-o poate vedea oricine trece prin zonă. Locatarii lor fac ce fac toţi oamenii. Mănâncă, se uită la televizor, se joacă cu copiii, navighează pe net ş.a.m.d. Şi totul în văzul lumii, ca într-o expoziţie vivantă sau ca într-un spectacol Big Brother fără sunet. Nimeni n-are perdele, nimeni nu simte nevoia lor.

Sute de mii de euro ca să ai Big Brother-ul tău

Când au apărut primele cinci locuinţe pe apă în Hamburg, patru proaspăt construite şi una remodelată dintr-un vapor (povestea sa – aici), multă lume străină de zonă, de oraş sau chiar de ţară a venit să vadă măreţul proiect.

Cu această ocazie, presa locală a relatat că în casele de pe apă se trăieşte în condiţii normale, toate „vapoarele” fiind bine izolate.

Preţurile locuinţelor pe apă? Ziarele spuneau: sunt ca şi ale caselor pe uscat.

O casă pe uscat în Hamburg costă de la câteva sute de mii de euro până la un milion de euro, însă există şi proprietăţi exclusiviste, mult mai scumpe. Media este undeva în jur de 500.000 de euro.

De la inaugurarea caselor pe apă au trecut deja mai bine de doi ani. Însă pelerinajul curioşilor continuă şi acum.

Chiar pe străzile din apropiere locuiesc oameni care n-au apucat să le vadă şi când ajung în dreptul lor se miră. „Vapoarele” au adrese şi cutii de poştă, contoare de gaze, garduri şi portiţe cu număr.

Gardurile nu sunt pentru a-i proteja pe localnicii din vitrine, ci pentru a-i apăra pe trecători, deoarece este posibil ca vreun gură cască să alunece pe valea cu verdeaţă din spatele casei şi să ajungă direct în apă, sub podul care leagă puntea casei plutitoare de poartă.

Dacă ai văzut însă cum au evoluat locuinţele, de când a început construcţia lor şi până astăzi, începi să nu te mai miri de noul peisaj antropic, altoit printre lebede.

Nu poate însă să nu ţi se strângă inima văzând copii mici ţopăind frenetic în curtea-punte („vor cădea?/nu vor cădea!/vor cădea oare?/Doamne, cum pot locui aştia aici?”) sau greţoşi şobolani de apă („sunt colonii întregi/uite-i cum trec/mama şobolănoaică, tata şobolănoi şi copiii-şobolănaşi”), pe care noii locatari ai canalelor îi ţin departe de gospodărie (probabil cu ajutorul unor sofisticate aparate cu ultrasunete). De asemenea, dacă ai drumul zilnic prin zonă, nu poţi să nu-ţi bucuri ochii privind brazii de Crăciun amenajaţi pe punte şi decorurile de iarnă cu luminiţele lor de basm.

Privitori fără curiozităţi bolnave

Proiectul celor cinci locuinţe pe apă pare să se fi bucurat de succes, din moment ce au fost construite încă patru, pe acelaşi canal. Casele plutitoare nou-nouţe sfidează însă toate regulile decenţei: unele au aproape numai sticlă de jur împrejur.

Trecând pe acolo după lăsarea serii, vezi fără să vrei câte o familie în jurul mesei: părinţii tineri şi un copilaş de un an-doi în scaunul special.

În liniştea care pare să-i înconjoare, scăldaţi în lumină sub privirile străzii, te întrebi cum pot să trăiască aşa, expunându-şi fiecare mişcare şi viaţa atât de simplă, dar totuşi personală. În momente mai intime de-atât, unii trag totuşi draperiile.

Un alt cuplu, de pe alt vapor, trăieşte într-o casă aproape numai de sticlă. Când o vezi pentru prima oară, ai senzaţia că este o firmă sau un bar, fiindcă nu poţi să-ţi închipui o locuinţă normală într-un spaţiu atât de deschis.

Aceasta este viaţa ca o expoziţie în vitrină. O viaţă la care trecătorii pot privi printr-o sticlă înaltă şi lată de câţiva metri. Unii nu se uită, se pare că spectacolul gratuit nu-i interesează. Aceştia sunt germani care au mai văzut casele de pe apă, şi-au format altădată ideea despre ele. Alţii, tot germani, îşi aruncă privirea, măsurând curioşi. Sunt probabil mai materialişti, evaluatori.

Unii trecători privesc cu un uşor rictus dezaprobator atunci când la vedere nu sunt doar geamurile sufrageriei, ci şi alte spaţii mai intime, care de regulă nu trebuie expuse. Aceştia sunt decenţii.

În fine, există şi trecători care rămân uimiţi în faţa vieţii din casele plutitoare, expuse la vitrină, nu numai cu mobila şi cu decoraţiunile ei, ci şi cu oamenii dinăuntru.

Printre aceşti trecători ne numărăm şi noi, cei care venim dintr-o ţară a perdelelor trase şi a gardurilor înalte de doi metri. Luminile prin care atmosfera caldă a încăperilor se revarsă în exterior, caldă şi moale, ne atrag irezistibil. La fel păţesc şi turiştii veniţi în zonă de te miri unde pentru a vedea casele de pe apă. Este uimirea sinceră a celui care nu crede că aşa ceva se poate, şi nu o curiozitate bolnavă sau perversă.

Lupta pentru impozite poate avea o soluţie fezabilă: mai multe case pe apă

În Hamburg, un oraş-land cu circa 2 milioane de locuitori, problema locuinţelor este una serioasă, în condiţiile în care nu mai există teren pentru a construi case noi.

Cum mulţi oameni nu-şi pot face case în oraş, ei preferă să locuiască în afara landului. Această opţiune locativă dă însă peste cap planurile edililor locali care doresc să încaseze impozitele pe munca prestată de salariaţi, în cadrul companiilor cu sediul în Hamburg.

Or salariaţii, dacă locuiesc în altă parte, plătesc impozitele la domiciliul lor fiscal, şi nu lasă nimic landului Hamburg. Aşa se facă că, după ce acum câţiva ani au construit un cartier la Elba umplând cu pământ o parte din canalul fluviului, autorităţile au găsit acum soluţia: mai multe locuinţe pe apă.

Oamenii cu stare: case cu geamuri de sticlă mari cât peretele

Flash-uri locative din Hamburg

I. Lacul Alster. Este situat aproape de centrul oraşului; pentru a-l înconjura pe jos ai nevoie de câteva ore bune. Malurile lacului sunt un loc renumit de promenadă şi de jogging, terasele atrag turişti, iar porturile sunt destinate sportului nautic şi plimbărilor de agrement. Mulţi copii învaţă aici să conducă veliere iar în zilele frumoase sute de astfel de ambarcaţiuni împânzesc lacul precum nişte fluturaşi multicolori.

În zonă, există străzi cu case şi apartamente de lux, cu geamuri mari cât un perete. Multe dintre ele sunt închiriate şefilor de companii iar chiriile lunare, potrivit anunţurilor agenţiilor din zonă, pot ajunge la câteva mii de euro. Bone, copii, decoruri cu mult bun gust, arhitectură deosebită.

Casele de lângă apă sunt o categorie aparte. Practic, curtea lor plină de verdeaţă se termină în buza apei, unde pe locatari îi aşteaptă câte o mică ambarcaţiune. Multe case au câte un mic chioşc lângă apă (numai cât să apere de ploie şi vânt; hamburghezii iubesc soarele care apare rar chiar şi vara), cu mese înconjurate de scaune. Vezi toate aceste amenajări din turul pe care îl faci cu micile vaporaşe (referinţe la plimbările pe lacul Alster găsiţi aici).

Vedere spre apă, însă spre Elba, au nu numai locuinţele, ci şi clădirile de birouri ale unor firme de inventică sau de proiectare. Probabil că ideile creative ale angajaţilor pot izvorî din liniştea apei sau din trecerea albă şi multicoloră a vapoarelor cu containere care vin dinspre Marea Nordului.

II.  Un cartier select de case, în apropierea unui parc mare. Strada este destul de circulată, nu sunt case de lux, ci clădiri vechi, construite cu bun gust de de oameni înstăriţi. Au o sufragerie mare, cu o fereastră şi mai mare, care permite privirilor să ajungă până la fereastra de pe peretele opus, unde pot remarca o grădiniţă cu loc de joacă pentru copii. Jos sunt sufrageria şi bucătăria (micuţă pe lângă spaţiul generos al camerei de zi). Ieşirea este prin faţă şi prin spate, în grădină.  Sus, direct sub acoperiş, se găsesc dormitoarele şi baia (de regulă cu ferestre mai mici şi acoperite).

Revenim la imaginea iniţială: parcul, strada circulată, casele aliniate, privindu-te deschis, cu ferestrele lor mari.

De această dată, dintr-o casă un om priveşte strada, de la etaj, direct din patul lui în care îşi face siesta de după prânz. Este una dintre puţinele case care are o fereastră imensă la dormitor, neacoperită. În dormitor sunt două paturi paralele, cu noptiere alăturate, în spate se văd un sifonier masiv şi o oglindă mare. Omul este parcă „aspirat” de pat, stă pe burtă şi priveşte maşinile care trec pe stradă. O mână îi atârnă flască lângă pat, pe braţul celalalt îşi sprijină obrazul. Când priveşte spre tine, muţi automat privirea. Dar, ca simplu trecător, îţi rămâne senzaţia că din decorul de acolo lipsea un perete.

III. Cartiere de milionari în Blankenese şi pe ţărmul Mării Baltice

Hamburgul este oraşul cu cei mai mulţi milionari din Germania. Peisajele din preajma caselor ultraluxoase sunt splendide. Desigur, există şi case cu un gard mai înalt de doi metri, dar majoritatea sunt spaţii deschise, pe care le poţi cuprinde cu privirea. Din păcate, n-am auzit mulţi oameni care să intre în acel peisaj şi să se poată bucura de el. Majoritatea măsoară priveliştea în milioane de euro şi brusc devin furioşi sau intră în depresie şi amuţesc. Automat îţi vine gândul: te bucuri văzând aceste case şi locuri doar dacă eşti pe deplin conştient că nu le vei avea niciodată şi, ca atare, nici nu ţi le doreşti.

Fie că este vorba de locuinţele din cartierul milionarilor, Blankenese (unde la fel, unele camere de zi sunt expuse ca într-o vitrină), fie că este vorba de casele din staţiunile aflate la Marea Baltică (în special la Timmendorfer Strand, la o oră de Hamburg), toate „privesc” spre apă. Sunt deschise spre Elba sau spre mare ca şi cum ar încerca să capteze nu doar lumina, ci şi liniştea apei. În plus, casele de la Baltică, majoritatea locuinţe de vacanţă, au farmecul lor izvorât tocmai din înţelepciunea cu care urmăresc clipă de clipă spargerea valurilor.

Simţi în aceste plimbări, pe lângă frumuseţea locurilor descoperite, sufletul acestui oraş şi al acestei bucăţi de Germanie care respiră prin apă şi prin oamenii ei fără inhibiţii.